În atenția cadrelor didactice din învățământul preuniversitar
Municipiul București

Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Institutul Român pentru Drepturile Omului, organizează Concursul NaționalCreativitate didactică în domeniul materialelor auxiliare destinate educației pentru drepturile omului, democrație și o cultură a păcii”, ediția a IX-a. Organizarea acestuia, la nivelul fiecărui județ, se va realiza cu sprijinul Casei Corpului Didactic. Expoziția națională va fi organizată la Casa Corpului Didactic Cluj.
Înscrierea la acest concurs și elaborarea lucrărilor se vor realiza până pe data de 8 octombrie 2018. Selecția lucrărilor se va face pe data de 15 octombrie la Casa Corpului Didactic București.
Condițiile de participare se găsesc în documentul atașat.
Vă invităm la o participare cât mai numeroasă.

Condițiile de participare se găsesc în documentul atașat.