Misiunea Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucureşti este promovarea inovaţiei şi a reformei în educaţie, asigurarea cadrului pentru dezvoltarea instituţională a unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru dezvoltarea personală şi în profesie a personalului încadrat, în corelaţie cu standardele ocupaţionale şi de formare continuă, cu standardele de calitate şi cu sistemul competenţelor profesionale şi transversale necesare evoluţiei în cariera didactică, precum şi în conformitate cu politicile şi strategiile naţionale şi europene în domeniul educaţiei.
Atelier didactic

Creativitatea, profesionalismul, flexibilitatea sunt atribute care ne caracterizează, promovând în permanenţă o bună colaborare cu toţi autorii şi colaboratorii noştri, pe care ni-i dorim parteneri în activitatea noastră. Vă mulţumim pentru încredere şi vă aşteptăm şi în acest an şcolar cu noi titluri şi oferte editoriale.

Coordonator Editura Atelier Didactic
Documentarist Laura Rudeanu
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Editura Atelier Didactic a Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucureşti a fost înfiinţată în anul 2003 cu scopul editării unor lucrări cu caracter didactic şi ştiinţific necesare desfăşurării procesului instructiv-educativ şi a altor lucrări importante cu valoare teoretică şi practică. Editura respectă legislaţia română şi internaţională în vigoare cu privire la dreptul de autor, drepturile conexe şi la proprietatea intelectuală în ansamblu, precum şi orice acte normative şi/sau legislative privind domeniul său de activitate.
Editura Atelier Didactic s-a dezvoltat an de an, devenind cunoscută pentru seriozitatea şi profesionalismul de care dă dovadă în relaţiile cu clienţii şi partenerii săi.
În cei 12 ani de activitate, au fost editate peste 100 de titluri: cărţi, reviste, broşuri, lucrări de doctorat, simpozioane naţionale şi internaţionale etc.

Dintre cele mai cunoscute titluri:

  • PROFESORUL AZI. METODE MODERNE DE PREDARE - GEOFF PETTY (coperta) (Autorul este un reputat profesor şi teoretician al învăţării, care a lucrat în calitate de consilier în peste 100 de colegii din întreaga lume şi care vine acum şi în România cu lucrarea de succes educaţional  Profesorul azi. Metode moderne de predare, care  îşi doreşte să ne arate direct şi practic „cum se predă”. Ea se adresează tuturor profesorilor din şcoli, colegii sau universităţi, cât şi furnizorilor de cursuri din industrie, comerţ sau din serviciile publice. De fapt, ea a fost scrisă pentru oricine doreşte să ştie cum poate ajuta oamenii să înveţe.
  • VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ Colectivul de autori: Conf. Univ. Dr. Romiţă Iucu, Conf. Univ. Dr. Ion Ovidiu Panişoară, Eugen Stoica, Elena Balan, Dorina Chiriţescu, Angela Teşileanu., Louis Ulrich, Mihaela Godinac (coperta)
  • GHID ARHIVISTIC PENTRU UNITĂŢILE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR - RODICA OŢELEANU (Lucrarea are la bază legislaţia în vigoare pentru alcătuirea arhivei unităţilor şcolare)(coperta)
  • CORELAŢIA DINTRE MANAGEMENTUL FINANCIAR ŞI CULTURA ORGANIZAŢIONALĂ Ovidiu  Măntăluţă (coperta)
  • MATEMATICĂ PENTRU BACALAUREAT - FILIERA TEHNOLOGICĂ -TEORIE ŞI APLICAŢII - Coordonatori: insp. Gabriel Vrînceanu,  insp. Ovidiu Şontea
  • EXERCIŢII DE DIRIGENŢIE - volum I - Coordonatori: Luminiţa Ciocaru, Anca Oprea, Aura Dinu, Elena Ştefan, Diana Melnic (Volumul este destinat diriginţilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi este structurat pe cele 5 module propuse de programele şcolare pentru aria curriculară „Consiliere şi orientare” aprobate prin ordinele  5286/ 09.10.2006 şi  5287/ 09.10.2006.) (coperta)
  • COMUNICARE INTRA ŞI INTERINSTITUŢIONALĂ - DIANA MELNIC (Lucrarea este centrată pe dezvoltarea reţelelor instituţionale locale, naţionale, europene, propunându-şi să identifice anumite tehnici, modele şi instrumente. Întregul demers urmăreşte atât identificarea elementelor de dezvoltare ale dimensiunilor comunicării intra şi interinstituţională, cât şi construirea unor modele de folos, generate de cercetarea efectuată la nivelul Caselor Corpului Didactic.
  • PROIECTUL DE EVALUARE INSTITUŢIONALĂ : INSTRUMENT DE ASIGURARE A CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR - CHIRA, LUANA MIRUNA (Lucrarea îşi propune să analizeze necesitatea elaborării unor proiecte de autoevaluare în contextul procesului de descentralizare şi centrare pe calitate  prin care trece şcoala românească, să compare rolul şi funcţiile evaluării externe cu cea internă şi să analizeze relaţia dintre cele două tipuri de evaluare, să identifice etapele semnificative ale autoevaluării ca proiect instituţional, să descrie câteva metode şi tehnici de autoevaluare şi să descrie relaţia dintre autoevaluare şi dezvoltarea instituţiei şcolare.)
  • MODELE DE PROIECTARE A TEMELOR PENTRU ORELE DE DIRIGENŢIE/ CONSILIERE - GHIŢULESCU, DOINA EMILIA - (lucrarea reprezintă un instrument de lucru în sprijinul celor care desfăşoară activitatea de dirigenţie în cadrul şcolii, oferind sugestii pentru desfăşurarea orelor de dirigenţie/ consiliere)
  • LIMBA ROMÂNĂ ÎN 4 PAŞI...: CULEGERE DE LIMBA ROMÂNĂ PENTRU CLASA A V-A – NEGRESCU AGNES (Culegere de limba română (fonetica, vocabular, părţi de vorbire, părţi de propoziţie) pentru cls. a V-a)
  • PROBLEMELE ADOLESCENŢILOR ŞI CONSILIEREA PĂRINŢILOR - FLORIN ULETE – (Lucrarea prezentă, are drept scop o trecere în revistă a principalelor probleme din lumea adolescenţilor). (coperta)
  • MANUALUL BIBLIOTECARULUI ŞCOLAR. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA BIBLIOTECILOR ŞCOLARE - LAURA RUDEANU (Curs de biblioteconomie pentru bibliotecarii şcolari, care are la bază Regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şcolare şi Legea bibliotecilor.) (coperta)
  • STUDIEREA LIMBII ŞI LITERATURII ROMÂNE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR: GHID METODIC PENTRU ÎNVĂŢĂTORI ŞI PROFESORII DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ - DUMITRU IOAN
  • PREZENŢA LA ŞCOALĂ – RESPECT ŞI RESPONSABILITATE PENTRU O VIAŢĂ ÎMPLINITĂ – Coordonatori: VIORICA DRĂGAN, GABRIELA BĂRBULESCU, CECILIA IUGA (Publicaţia conţine lucrări ale participanţilor la Conferinţa Naţională „Prezenţa la şcoală – respect şi responsabilitate pentru o viaţă împlinită”, conferinţă organizată în contextul Anului European 2012  al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.)
  • DICŢIONAR DE IDEI : CULESE DIN REPLICILE PERSONAJELOR LITERARE ROMÂNEŞTI - MARILENA CHIRIAC
  • EDUCAŢIE CIVICĂ: GHIDUL ÎNVĂŢĂTORULUI - Ileana Iepure, Adriana Moţcanu, Geta Popovici; coord.: Dorina Chiriţescu
  • DIDACTICA BIOLOGIEI – MARIANA CIOBANU
  • ELEMENTE DE PROZODIE ŞI VERSIFICAŢIE NUMERICĂ ROMÂNEASCĂ - o nouă abordare – IOAN RUSU
  • BAZELE INSTRUMENTAŢIEI VIRTUALE LABVIEW - Tom Savu, Garabet Elena-Mihaela, Neacşu Ion, Grigorescu Ştefan
  • PSYCHOLOGY OF POWER IN “MACBETH” - LIDIA ROŞU (critică literară – Macbeth – Shakespeare  - Lucrarea este realizată în limba engleză)

 EDITURA NOASTRĂ OFERĂ URMĂTOARELE SERVICII:

  • Editare de cărţi şi reviste în format letric cu ISBN/ ISSN  asigurând numărul ISBN, ISSN
  • Editare de cărţi şi reviste în format electronic (CDROM) cu ISBN/ISSN
  • Editare lucrări ale conferinţelor, simpozioanelor
  • Tehnoredactare, corectură, machetare (la cerere, în baza contractului de editare)
  • Editura Atelier Didactic alocă ISSN pentru reviste şcolare doar unităţilor şcolare din Municipiul Bucureşti