UNU_SEPTEMBRIE_DOUĂ_MII_ŞAPTESPREZECE
MESAJUL_ECHIPEI_CASEI_CORPULUI_DIDACTIC_BUCUREŞTI
STIMATE COLEGE, STIMAŢI COLEGI,
Mulţumim tuturor celor care – adresându-se nouă, propunându-ne iniţiative sau oferindu-ne oportunităţi, implicându-se alături de noi, dezvoltându-se şi maturizându-se profesional prin participarea la activităţile Casei Corpului Didactic Bucureşti – ne-au considerat un partener care îşi respectă tradiţia şi, în acelaşi timp, privește spre viitor.
Valoarea oricărei instituţii este suma valorilor oamenilor care o compun.
Considerăm util ca, începând cu acest an şcolar, să definim priorităţile în relaţie cu un motto.
Pentru anul şcolar 2017-2018, motto-ul este “Dăruind, vei dobândi!”
Orice început este plin de provocări.
Însă acest început este provocator, pentru că stă sub semnul inovaţiei curriculare.
Este momentul definitoriu pentru ca balanţa – care pe un taler are educaţia, iar pe celălalt instrucţia – să fie repusă într-un echilibru.
Este momentul proprice în care între dascăl şi elev se încheie mai mult decât contract educaţional, un parteneriat având ca obiectiv respectul faţă de sine şi faţă de celălalt.
Vă invităm să ne fiţi alături în acest an şi sperăm să confirmăm aşteptările voastre!
Echipa Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucureşti
Procedura de constituire a rețelei de filiale ale CCD București
Condiții de organizare a unei filiale:
1) existența unei săli de conferință/a unui amfiteatru cu minim 100 de locuri;
2) existența unor spații de desfășurare a activităților cu echipamente moderne, funcţionale;
3) alocarea unui spaţiu special pentru materialele informative şi documentare asigurate de CCD şi ISMB, la care să aibă acces cadrele didactice;
4) disponibilitate pentru organizarea de activități/cursuri în weekenduri și vacanțe școlare;
5) organizarea în fiecare semestru a cel puțin unei activități adresate cadrelor didactice, cu teme de interes, la nivel local sau municipal;
6) desemnarea unui responsabil de filială care să asigure condiții optime de organizare a activităților și să colaboreze cu profesorul metodist desemnat de CCD.
Înscriere la cursul în parteneriat EXPERT ACHIZIȚII PUBLICE - SEAP folosind formularul de înscriere la curs (document Word, completare și trimiterea lui pe adresa de email a coordonatorului)
Înscriere la cursul în parteneriat FORMATOR - cod COR 242401 folosind fie formular online de înscriere sau formularul de înscriere la curs (document Word, completare și trimiterea lui pe adresa de email a coordonatorului)
Mai multe despre cursul în parteneriat FORMATOR - cod COR 242401
Înscriere la cursul acreditat în parteneriat Dezvoltarea competențelor în vederea asigurării unui mentorat de calitate în învățământul preuniversitar (15 CPT) folosind fie formular online de înscriere sau formularul de înscriere la curs (document Word, completare și trimiterea lui pe adresa de email a coordonatorului)
Mai multe despre cursul acreditat în parteneriat Dezvoltarea competențelor în vederea asigurării unui mentorat de calitate în învățământul preuniversitar
Înscriere la cursul acreditat în parteneriat EDUCAȚIE NONFORMALĂ PENTRU O ȘCOALĂ ALTFEL (15 CPT) folosind fie formular online de înscriere sau formularul de înscriere la curs (document Word, completare și trimiterea lui pe adresa de email a coordonatorului)
Mai multe despre cursul acreditat în parteneriat EDUCAȚIE NONFORMALĂ PENTRU O ȘCOALĂ ALTFEL
Vă informăm că în perioada 1-15 septembrie 2017, la secretariatele unităţilor de învăţământ, se depun cererile cadrelor didactice, însoţite de copii ale documentelor justificative pentru recunoaşterea şi echivalarea creditelor profesionale transferabile, conform Metodologiei privind sistemul de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile aprobată prin OMECTS 5562/2011.
Pe site la secţiunea CREDITE PROFESIONALE TRANSFERABILE se află documentaţia/informaţiile necesare.
Responsabilii cu formarea continuă din unităţi, după 15 septembrie 2017, vor lua legătura cu profesorii metodişti ai CCD București, nominalizaţi pe sectoare.
Vă prezentăm newsletter-ul Ministerului Educației Naționale pentru săptămâna 25-31 august 2017
O nouă strategie privind aprobarea de către Ministerul Educației Naționale și utilizarea în cadrul curriculumului național a auxiliarelor didactice.
Workshop MICRO - LEARNING – în 24 August 2017 în București. Pentru detalii accesați moot2017.moodle.ro
Curs Dezvoltator eLearning – Moodle, autorizat ANC cod COR – în perioada 21 – 25 August 2017 în București. Organizator eLearning & Software. Pentru înscrieri accesați moot2017.moodle.ro
Conferința Națională de eLearning – MoodleMoot România 2017 în perioada 23 – 25 August 2017 în București. Partener organizator Casa Corpului Didactic București. Pentru înscrieri accesați moot2017.moodle.ro
Sunt atâtea frumuseți în România. Merită să le vedeți !
Puteți vizualiza și în format youtube accesând butonul youtube din fiecare player video, precum și să transmiteți link-ul prietenilor pe rețelele de socializare !
Vizionare plăcută !
Transfăgărășan - filmare aeriană 4K cu momente care-ți taie respirația
Lacul Balea, Cascada Capra, Lacul Capra, Barajul Vidraru, Cabana Cumpana, Cabana Capra, Transfagarasanul - filmare aeriana cu drona
The Transfăgărășan (trans (over, across) + Făgăraș) or DN7C is a mountain paved road crossing the southern section of the Carpathian Mountains. It has national-road ranking and it is the second-highest paved road in Romania after Transalpina. The road starts near the village of Bascov, located near the city of Pitesti, ending on the crossroad between DN1 and Sibiu. Also known as Ceaușescu's Folly,[1] it was built as a strategic military route that stretches 90 km with twists and turns that run north to south across the tallest sections of the Southern Carpathians, between the highest peaks in the country, Moldoveanu, and the second highest, Negoiu. The road connects the historic regions of Transylvania and Wallachia, and the cities of Sibiu and Pitești.
Cheile Bicazului, împreună cu Lacu Roşu, învecinat, reprezintă una din cele mai importante atracţii turistice naturale ale României. Ambele sunt situate Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, în Munţii Hăşmaş Cheile se găsesc în partea central-nordică a Carpaţilor Orientali, la limita dintre judeţele Harghita şi Neamţ. Cheile au o lungime de 8 km şi sunt limitate în partea de sus de Lacu Roşu (altitudine 983 m, format în ziua de 23 ianuarie 1838 în urma unui cutremur), iar în partea de jos de localitatea Bicazul Ardelean (600 m altitudine). Sunt străbătute de DN12c care leagă Moldova (oraşul Bicaz) de Transilvania (oraşul Gheorgheni). Cheile Bicazului şi Lacu Roşu alcătuiesc o rezervaţie de interes naţional (rezervaţie naturală de tip geologic, acvatic, faunistic, floristic şi peisagistic). Cheile s-au format prin săparea de către Râul Bicaz (care iese din Lacu Roşu) a unui impozant defileu în calcare mezozoice, pe alocuri chiar prin prăbuşirea tavanului golurilor subterane. Cheile sunt străbătute de un drum modernizat săpat în piatră care şerpuieşte fie pe sub pereţii verticali, deseori în surplombă şi frecvent în serpentine foarte strânse, în cascadă. În partea centrală, drumul trece şi printr-un tunel lung de 155 m, fiind accesibil în orice anotimp (este interzis traficului greu de marfă). Masivul calcaros este dominat de Vârful Suhardul Mare (1506 m). Serpentinele din partea centrală a cheilor sunt dominate de o stâncă impozantă, Piatra Altarului (1.120m), având în vârf o stea înainte de anul 1990, iar acum o cruce. În chei sau în zona lor sunt mai multe peşteri. În zona cheilor, afluenţi importanţi ai Râului Bicaz (Lapoş, Şugăului, Bicajel) formează la rândul lor, chei secundare, dar foarte frumoase. Zona Cheilor şi a Lacului Roşu sunt străbătute de numeroase trasee turistice marcate și trasee de escaladă şi alpinism. Defileul impresionează prin măreţie şi sălbăticie, anumite zone purtând nume semnificative: Gâtul Iadului, Serpentinele Mari, Piatra Altarului, Piatra Maria, Peretele Bardócz, Tărnaţul Iadului, Turnul Negru, Podul Maghiarilor, Piatra Surducului, Turnul de Pază, Cortul de Piatră, Rezervaţia, Lumea Pierdută etc.
Transfăgărășan - 2017 Full HD video
Filmare aeriana deasupra munților din România. Muntii Bucegi, munții Ciucaș, drumurile Transalpina și Transfăgărășan, Valea Doftanei.