Misiunea Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucureşti este promovarea inovaţiei şi a reformei în educaţie, asigurarea cadrului pentru dezvoltarea instituţională a unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru dezvoltarea personală şi în profesie a personalului încadrat, în corelaţie cu standardele ocupaţionale şi de formare continuă, cu standardele de calitate şi cu sistemul competenţelor profesionale şi transversale necesare evoluţiei în cariera didactică, precum şi în conformitate cu politicile şi strategiile naţionale şi europene în domeniul educaţiei.

Proiectul SOIL din cadrul Programului ERASMUS+ a fost ales pentru a fi prezentat la Bruxelles !

Vă prezentăm newsletter-ul Ministerului Educației Naționale pentru săptămâna 29 septembrie — 5 octombrie 2017

Chestionar identificare interese de formare — Scrierea de mână

În atenția cadrelor didactice din învățământul primar și preșcolar

În vederea dezvoltării ofertei de formare, Casa Corpului Didactic București realizează periodic studii privind interesele de formare ale personalului didactic din învățământul preuniversitar.

În acest sens, vă rugăm să completați chestionarul de mai jos, accesibil în perioada 26 sept. - 6 oct. 2017.

Vă mulțumim!

https://goo.gl/forms/6OY0QbDOryou6jez2

 

Consfătuirea profesorilor documentariști și a bibliotecarilor școlari din unităţile de învăţământ ale ISMB — 12 octombrie 2017

Raport bilingv workshop “PARTENERIATE EDUCAȚIONALE ÎNTR-O EUROPĂ UNITĂ” CEHIA – PRAGA / 4-9 Septembrie 2017